Imaginea. Ce este o imagine?

Pictograma universală pentru o imagine pe telefon sau computer reprezintă un peisaj montan simplificat în care se văd două piscuri de înălțimi diferite și câteodată un soare fără raze, suspendat în partea mai goală a imaginii. E vorba de un clișeu de o mare eficacitate și în același timp este aproape tot ce ne rămâne în minte când, chiar și după ce privim mai mult un peisaj, închidem ochii. „Iconița” (pictograma) pentru imagine exclude atmosfera pe care lumina, umiditatea, temperatura sau mirosurile ori sunetul o creează. Din acest motiv, în mod curent și eronat, confundăm noțiunea de imagine cu o ilustrație vizuală. Oricare ar fi elementele pe care le percepem prin simțuri și oricât de atent le urmărim, pare imposibil să „vedem” ceva fără să apelăm și la informațiile pe care le-am căpătat înainte, fie teoretice ori senzoriale. Împreună cu ele, ceea ce vedem devine concret. 

Dar dacă pictogramele și ideogramele provoacă mai puține confunzii, în realitate nu vedem cu toții exact același lucru, chiar și atunci când îl umărim cu toții în același timp. E vorba mai puțin de diferențe de exactitate senzorială și mai mult de diferențele pe care fondul nostru cultural și psihologic ni le oferă. De exemplu, în fața unui măr, cei cărora le plac merele îl vor privi cu poftă, alții, pentru care merele nu prezintă un interes culinar, cu indiferență, în timp ce restul l-ar putea observa într-un spirit strict analitic. Mai mult decât atât, excluzând latura alimentară a mărului, o parte va fi mai atentă la culoarea lui, alta la volumul și dimensiunile sale, în ce ultimii la elemente exterioare cu ajutorul cărora mărul poate fi comparat. 

Un alt exemplu grăitor l-ar putea constitui un test de rapiditate, prin care ne-am putea da seama că pentru cei mai mulți, mărul este un fruct rotund de culoare roșie, marcat de detaliile locurilor de inserție a codiței și cel prin se mai poate observa cum arăta frunctul pe vremea când era o floare. Totuși, numai unele mere sunt roșii, iar forma lor diferă foarte mult de la un soi la altul. Distanța între imaginile reale și cele mentale variază foarte mult de la individ la individ. În afară de simțuri, fundalul educațional, cultural, dar și factorii psihologici, modifică efectiv felul în care ne construim o imagine.

Andrei Rubliov, Sf. Treime, 1425, tempera pe lemn, 141 X116 cm

Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, însă Andrei Rubliov și L-a imaginat sub forma a trei îngeri identici, pornind de la doctrina Sfintei Treimi din învățătura creștină. Conform acesteia Dumnezeu ar fi o singură ființă în trei persoane. Desigur, e vorba doar de o imagine, în care se împletesc elemente în bună măsură recognoscibile și idei, la fel cum se întâmplă în toate cazurile în care ne construim una. Rubliov pornește de la idei (dogma Trinității), cărora le oferă o formă convenabilă și cât se poate de conformă cu sursa ei literară. Ideea care stă la baza Sfintei Treimi este una dificilă, marcată pe ici, pe colo de contradicții. Pe de o parte e vorba de trei persoane egale între ele, pe de alta, persoana lui Dumnezeu Tatăl este singura generatoare de viață, El fiind primul Creator. Aceasta pune sub semnul îndoielii egalitatea. Icoana Treimii semnată de Andrei Rubliov demonstrează modul în care ne construim în general imaginile, printr-o combinație de noțiuni și fragmente observate, pe care le colectăm în mod constant. 

Din punct de vedere teologic, o reprezentare precum cea a lui Michelangelo din Capela Sixtină, în care Dumnezeu Tatăl apare ca un bătrân, este eronată. În ciuda faptului că Michelangelo îi insuflă personajului său o vigoare nefirească pentru vârsta sa, ideea de veșnicie pierde și se depărtează de definiția oferită de Scriptură. Un om în vărstă trimite mereu la transformare și trecerea timpului, iar Dumnezeu este fără început și sfârșit.

Ideogramă pentru „Informații”

Ideogramele, spre deosebire de pictograme, sintetizează idei, de unde de altfel, le vine și numele. Cu ajutorul lor am putea înțelege mai bine cum se formează o imagine. Prin urmare, imaginea prin care înfățișăm un anumit concept și conceptul însuși sunt astfel inseparabile și se determină reciproc. Cu toate acestea, imaginile se află într-o continuă schimbare, deformate de relația noastră cu ele sau de felul în care transformări mai mari din societate se impun. 

 

 

Duck! Rabbit! by Amy Krouse Rosenthal & Tom Lichtenheld, 2009

Probabil cea mai bună metodă de a înțelege cum funcționează percepția sunt imaginile duble. Iepurele-rață, apărut pentru prima dată într-un ziar umoristic din 1892, le-a servit filosofului austriac Ludwig Wittgenstein și istoricului de artă Ernst Gombrich ca punct de plecare pentru studii importante legate de percepție. În timp ce se uită la aceeași imagine, unii spectatori sunt tentați să observe mai întâi rața, iar alții iepurele. La limită, situația este aceeași și în cazurile cele mai banale.

În concluzie, imaginea este o proiecție asupra realității, pe care o obținem atât prin simțuri cât și prin noțiuni. 

Iepurele-rață așa cum a apărut în Fliegende Blätter, 1892

Un exemplu poate mai popular, dar la fel de semnificativ în înțelegerea imaginii dintr-o perspectivă teoretică, este și debutul cărții Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry din 1943. Cel puțin două dintre momentele cărții subliniază ambivalența imaginilor, împărțită mereu între convenție și percepție sau realitate. Este vorba de amintirea autorului legată de șarpele-pălărie și de desenul cutiei în care se ascunde o oaie. În timp ce Micul Prinț, ca simbol al copiilor și copilăriei reușește să vadă ce se află dincolo de aparențe (în interiorul celor două obiecte), adulții (cei cu o percepție educată, deci deformată) nu izbutesc să treacă dincolo de ele. 

Într-un citat celebru, Micul Prinț ne spune că ceea ce este esențial rămâne invizibil pentru ochi și că adevărul nu se poate observa decât cu inima.

 

Noi nu vedem bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi, Micul Prinț de Saint-Exupéry. Ilustrația autorului.

pentru a merge mai departe: 

• definiția imaginii în DEX
• cum se formează imaginea pe elearning.masterprof.ro
• aspecte semiologice legate de noțiunea de imagine după Andrei Balint